Logo AHSR  www.homeschooling.ro



Actul privind Educația (bunăstarea), 2000

- Regulament

- Contacte

Actul privind Educația (bunăstarea), 2000 a fost emis și a intrat în vigoare pe data de 5 iulie 2002

Acest act numește Comitetul Național de Educație (National Educational Welfare Board)

Acest act are ca scop:

- să se asigure că fiecare copil are parte de un minim de educație

- să țină o evidență a copiilor educați în afara sistemului obinuit de școlarizare

- să identifice cazurile de sustragere și să ia măsuri de prevenire a acestora

- să revoce reglementările privind înscrierea obligatorie în școli

Funcțiile Comitetului Național de Educație (NEWB)

Datoria principala a NEWB este să asigure fiecărui copil dreptul de a vizita o școală normală sau să aibă parte de minimul prevăzut de educație prin alte metode.

NEWB pune accent mai degrabă pe ajutorarea școlilor, familiilor și copiilor, decât pe pedepsirea celor care refuză să meargă la școală.

Funcționari sistemului educațional colaborează cu NEWB și acordă ajutor în coordonarea activității de educație.

Datoriile concrete ale NEWB sunt:

- să facă cercetări pentru a descoperi cauza sustragerii de la educație, să elaboreze programe și strategii de prevenire, să facă publice în școli rezultatele acestor cercetări și ca rezultat al acestor cercetări să dea sfaturi școlilor.

- să ajute școlile să-și îndeplinească îndatoririle prevăzute de prezentul Act și să ajute părinții cu copii care au probleme școlare

- să monitorizeze și să evalueze rezultatul strategiilor și programelor adoptate pentru prevenirea sustragerii de la educație

- să dea sfaturi Consiliului Național pentru planul de învățământ privind orice aspect al planului care ar putea mări numărul celor care se sustrag de la educație, sau orice aspect care ar putea îmbunătăți sistemul școlar.

Testarea copiilor

NEWB poate efectua cu acordul părinților o testare privind dezvoltarea intelectuală, emoțională sau fizică a unui anumit copil. În cazul în care părintele se opune testării, NEWB poate apela la judecătoria locală pentru obținerea unui ordin de examinare. Judecătoria locală poate elibera acest ordin în cazul în care consideră că comportamentul copilului, lipsa de progres în educația copilului sau absența în mod regulat de la școală fără un motiv rezonabil duce la necesitatea acestei examinări.

Coordinarea activității

NEWB are datoria să-și coordoneze politica și activitatea cu toate organele în drept.

Regulament

Ministerul de resort are dreptul să stabilească un standard minim de educație necesar pentru copilul educat în afara sistemului școlar normal. Aceste standarde pot varia în funcție de vârsta, precum și de diferențele privind capacitatea fizică, mentală și emoțională a fiecărui copil.

NEWB are datoria să țină o evidență a copiilor care obțin o educație în afara sistemului de școlarizare normală. Părinții a căror copil nu participă la cursurile unei școli normale au datoria să înregistreze copilul. NEWB va porni cu acordul părinților o investigație privind măsurile luate în vederea educării copilului, și va lua o hotărâre privind îndeplinirea condițiilor de acordare a minimului de educație prevăzut. In cazul în care NEWB este satisfăcut de rezultat, copilul va figura în continuare în evidențele lor.

În cazul în care NEWB nu este satisfăcut de rezultat

- va cere părinților să ia măsuri pentru îndeplinirea condițiilor necesare ca copilul să obțină minimul de educație prevăzut, după care va înregistra copilul în evidențele sale, sau

- va refuza să înregistreze copilul în evidențele sale.

Există de asemenea prevederi conform cărora un copil poate fi scos din evidențe.

Obligația de a merge la școală

Părinții sunt scutiți de a trimite copilul la școală dacă:

- copilul figurează în registrele amintite mai sus

- părinții au solicitat înregistrarea copilului în evidențele mai sus amintite și încă nu s-a luat o decizie finală

- copilul este educat în străinătate

- există un motiv bine întemeiat de a nu trimite copilul la școală.

Dacă NEWB refuză să înregistreze un copil în evidențele sale, cere părinților îndeplinirea anumitor condiții pentru înregistrare, sau șterge un copil din evidențele sale, părintele are dreptul să facă recurs la Ministerul de resort. Ministerul va numi o comisie de recurs, care va decide dacă copilul poate fi înregistrat sau nu în evidențe sau dacă acele condiții trebuie îndeplinite.

În cazul în care nu se face recurs, NEWB trebuie să întreprindă eforturi rezonabile pentru ca copilul în cauză să fie înscris într-o școală. Dacă eșuează în aceste eforturi, NEWB trebuie să se asigure că copilul are parte de minimul de educație prevăzut.

O copie a Actului privind Educația (bunăstarea), 2000 (în format pdf) se poate obține online de la Offices of the Houses of the Oireachtas.