Educarea la domiciliu şi integrarea în societate a copiilor. Rezumat ERIC

ACEST REZUMAT A FOST ÎNTOCMIT DE CĂTRE ERIC, CENTRUL DE INFORMAŢII PRIVIND RESURSELE PENTRU EDUCAŢIE.

 

 

 

Educaţia la domiciliu este definită de către Preiss (1989) ca fiind alternativa educaţională prin care părinţii/tutorele îşi asumă responsabilitatea primară pentru educaţia copilului lor. Acest rezumat oferă câteva informaţii de bază privind educaţia la domiciliu şi dezbate câteva aspecte conflictuale extrase din cercetările efectuate privind integrarea în societate a copiilor educaţi la domiciliu.

 

Câteva date concrete pe scurt

Un studiu al Departamentului de Educaţie din anii 1990-91 a ajuns la concluzia că un număr de 250.000 - 300.000 copii de vârstă şcolară beneficiază de educaţie la domiciliu, iar USA Today  citează date publicate de Asociaţia legală pentru Educaţia la Domiciliu, conform cărora în anul 1994 au existat un număr cuprins între 750.000 şi un milion de astfel de copii, în timp ce la începutul anilor 80 erau ţinuţi în evidenţă doar 15.000 (Thomas, 1994). Care este oare motivul acestei explozii?

Mayberry (1991) defineşte dezvoltarea treptată a statului modern şi a sistemului de învăţământ public ca reprezentând ideologia multor sectoare publice diferite. Dânsa argumentează prin a arăta ale instituţii de integrare în societate (în acest caz biserica sau familia), sunt locuri care întruchipează ideologii contradictorii cu cele sugerate de instituţiile de stat, iar alegerea părinţilor în anumite circumstanţe de a beneficia de educaţie la domiciliu câştigă o atenţie din ce în ce mai sporită. Dânsa subliniază faptul că decizia de a beneficia de educaţie la domiciliu (sau de a căuta alte forme de educaţie privatizate) reprezintă răspunsul politic al oamenilor care consideră că instituţiile de educaţie publice actuale reprezintă o ameninţare. Astfel, tendinţele de a se orienta spre educaţia la domiciliu sunt în legătură directă cu eforturile organelor de Stat de a echilibra cerinţele contradictorii (Mayberry, 1991).

 

Antecedente şi resurse profesionale

În privinţa trecutului educaţiei la domiciliu în America, Bliss (1989) şi Aiex (1994) prezintă informaţii relevante. Preiss (1989) prezintă un tratat în rezumat privind aspectele legale ale educaţiei la domiciliu.

Odată cu creşterea vertiginoasă a numărului celor educaţi la domiciliu a crescut corespunzător necesitatea de informare - într-adevăr, în momentul de faţă există nenumărate reviste şi cărţi dedicate părinţilor care au ales educaţia la domiciliu, precum şi cel puţin o revistă şcolară de specialitate conform declaraţiilor Conform Home School Researcher. Conform informaţiilor obţinute de la Preiss (1989) în 1987 exista un singur catalog legat de educaţia la domiciliu, cu peste 300 de întreprinzători care distribuiau material tipărit de specialitate. Pe lângă explozia din ultimii ani a numărului persoanelor care beneficiază de educaţie la domiciliu, ne putem imagina cât de largă a devenit reţeaua personalului şi a materialelor de specialitate în domeniu.

Strămoşul tuturor furnizorilor de cursuri pentru studiul la domiciliu este venerabila şcoală Calvert School din Baltimore, care ani de-a rândul a fost aproape singura instituţie care a pus la dispoziţie cursuri de studiu prin corespondenţă. Această şcoală a fost înfiinţată în 1906 şi de-a lungul anilor a existat un număr de 360.000 elevi care au beneficiat de cursurile pentru studiul la domiciliu. La această şcoală se adaugă alte instituţii care i s-au alăturat în deceniul trecut.

 

De ce aleg părinţii educaţia la domiciliu?

Părinţii aleg educaţia la domiciliu dintr-o mare varietate de motive - de exemplu, mulţi părinţi încă locuiesc în zone în care nu există şcoli în apropiere (prin aceasta înţelegându-se de exemplu unele zone rurale din Alasca), sau mulţi părinţi sunt îngrijoraţi de integritatea corporală a copilului lor într-un mediu şcolar care devine din ce în ce mai violent. Alţii în schimb consideră că pot asigura copilului lor o educaţie mai bună prin studiul la domiciliu. Conform celor spuse de Mayberry (1991) există două categorii de părinţi care aleg educaţia la domiciliu: (1) părinţii foarte religioşi şi (2) părinţii New Age (cu viziuni moderne). Mayberry a analizat situaţia a 1600 familii din Oregon, care au ales educaţia la domiciliu, obţinând de la aceştia răspunsuri la întrebările puse în proporţie de 35%. Din răspunsurile acestora a tras concluzia că cele două categorii amintite consideră că educaţia la domiciliu este o activitate care le permite să păstreze pentru copil modul de viaţă ales de ei prin ţinerea sub control permanent a educaţiei primite de copilul lor. Dânsa afirmă că; ... ideile şi valorile propagate în şcolile publice nu au fost cele pe care părinţii şi le-ar fi dorit pentru copii lor (Mayberry, 1991).

 

Integrarea în societate a copiilor

Din cercetările efectuate reiese o evidenţă clară a avantajului sau dezavantajului net, în ceea ce priveşte dezvoltarea socială şi emoţională a copilului educat la domiciliu? Tânărul educat la domiciliu îşi însuşeşte în aceeaşi măsură deprinderile personale şi cele de comunicaţie ca şi copilul educat într-o şcoală publică?

Modelul stereotip al copilului educat la domiciliu este descris ca fiind timid, pasiv şi letargic din cauza izolării lui de la mediul social normal din şcolile publice. Criticii însă susţin că conceptul în sine al copilului educat la domiciliu este deformat din cauza ne expunerii acestora unui mediu convenţional (Stough, 1992).

O altă acuzaţie adusă educatorilor la domiciliu corelat cu conceptul integrării în societate, este faptul că aceşti copii sunt protejaţi în mod excesiv de lumea reală. În caz că acest lucru este adevărat, cel puţin una din cercetările efectuate (Bliss, 1989) nu consideră acest lucru o problemă prea serioasă. Aceasta argumentează astfel: Protecţia în perioada prematură, de dezvoltare de creştere şi dezvoltare este făcută în mod evident în multe domenii: la plante, animale şi în mediul acvatic. De ce este acest lucru considerat a fi rău într-un domeniu vital, adică în dezvoltarea umană?

Stough (1992) în efortul de a clarifica nelămuririle privind integrarea în societate, a comparat 30 de familii cu copii educaţi la domiciliu cu 32 de familii convenţionale, cu copii de vârstă cuprinsă între 7 şi 14 ani. Acesta a descoperit că copii care au avut parte de educaţie la domiciliu au dobândit deprinderile, cunoştinţele şi aptitudinile necesare integrării în societate ... în măsură similară cu copii educaţi în mod convenţional. Cercetările nu au scos în evidenţă nici o diferenţă în acest sens între modul de gândire ale cele două categorii de copii. Stough subliniază faptul că în măsura în care modul de a gândi reflectă modul de a se integra în societate, s-ar părea la prima vedere că există câţiva copii educaţi la domiciliu sunt defavorizaţi social, dar există suficiente dovezi care indică faptul că copii educaţi la domiciliu sunt mai conştiincioşi decât copii educaţi în mod convenţional.

Aceste afirmaţii subliniază descoperirile lui Taylor (1987). Folosindu-se de cel mai bun mod de a evalua conştiinciozitatea, sondajul efectuat de Taylor pe un număr de 45.000 copii a scos în evidenţă faptul că aceşti copii au obţinut un calificativ de 91% - cu 47% mai mare decât copii de aceeaşi vârstă din şcolile convenţionale. Astfel a tras concluzia: Atâta timp cât conştiinţa este considerată ca fiind baza dinamică a integrării în societate în mod pozitiv, acest sondaj dă un răspuns ferm scepticizmului cu privire la afirmaţiile că cei educaţi la domiciliu ar fi inferiori din punct de vedere al integrării în societate. (Taylor, 1987).

Din descoperirile făcute de cele două studii sus amintite s-ar părea că grija profesorilor, funcţionarilor şi organelor legale, cu privire la integrarea în societate a celor educaţi la domiciliu este nefondată. Mai mult, Bliss (1989) susţine faptul că sistemul educaţional public este cel care face ca la început copilul să acumuleze experienţe negative   în a se integra în societate, în a se conforma, acesta fiind supus unor presiuni. După părerea acesteia, Acesta este supus standardelor unei categorii largi de persoane, împărţite pe vârste, cu diferite figuri autoritare ... individul, cu nevoile sale proprii de dezvoltare, se va pierde în exigenţele şi cerinţele celorlalţi - egali ca vârstă li şi cu nevoi diferite în dezvoltare.

Webb (1989), unul din puţinii cercetători care a examinat aspecte din viaţa adulţilor care au avut parte integral sau parţial de educaţie la domiciliu, a tras concluzia că cei care au obţinut o educaţie superioară au fost oameni de succes, iar integrarea lor în societate a fost deseori mai bună decât în cazul colegilor lor din şcoli.

 

Este nevoie să se efectueze mai multe cercetări

În acest moment este necesar să se cerceteze mai mult studiul la domiciliu - multe aspecte sunt încă nelămurite. Este necesar un studiu mai aprofundat al unei categorii al populaţiei greu accesibil cercetătorilor. Cercetările sunt limitate la cazuri particulare de familii sau la relatările unor cazuri izolate.

De menţionat faptul că succesul sau eşecul educaţiei la domiciliu depinde inevitabil de succesele sau insuccesele în domeniul relaţiilor interpersonale din sânul familiei. Educaţia la domiciliu presupune un proces de evoluţie complex, şi necesită o implicare majoră din partea părinţilor - în cele mai multe cazuri tatăl rămâne singurul susţinător financiar al familiei, iar mama trebuie să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului cu învăţarea copiilor.

În sfârşit îi dăm lui Preiss (1989) ultimul cuvânt. Acesta afirmă că: Educaţia la domiciliu presupune factori diverşi, fiecare familie fiind unică. Totuşi există un lucru care uneşte comunităţile de educaţie la domiciliu, care constă în grija ideologică, politică şi religioasă. Această unitate constă în dorinţa părinţilor de a se implica în educaţia copiilor lor, copii a căror bunăstare este grija primordială a părinţilor.